Mac
Mac poate crea
tot ce-ți poți imagina.
Mac poate crea
tot ce-ți poți imagina.
Răspunde la apelurile și mesajele primite pe iPhone direct de pe Mac. Folosește Clipboard universal pentru a copia imagini, video sau text de pe iPhone, apoi lipește-le în altă aplicație, pe Mac-ul tău din apropiere. Iar cu iCloud, poți accesa fișierele tale atât de pe iPhone, cât și de pe Mac. Și multe altele.
Schițează pe iPad și vezi totul, imediat, pe Mac. Sau folosește-ți iPad-ul ca pe un al doilea ecran. Astfel, poți lucra pe un ecran, folosindu-l pe celălalt ca referință. Poți chiar să începi un proiect Final Cut Pro pe iPad și să-l continui apoi pe Mac.
Te loghezi automat pe Mac atunci când porți Apple Watch cu Auto‑deblocare. Nu e nevoie să introduci nicio parolă.
Apple Intelligence este funcția de inteligență personală care te ajută să scrii, să te exprimi și să rezolvi tot ce ai de făcut, fără efort. Datorită unui sistem revoluționar de protecție a confidențialității, poți fi relaxat știind că datele tale nu mai pot fi accesate de nimeni altcineva. Nici chiar de Apple.5
Te vei simți ca acasă pe Mac, având la dispoziție multe dintre aplicațiile de pe iPhone, cum ar fi Mesaje, Poze, Notițe și FaceTime.
Începe cu aplicațiile pe care le folosești zilnic, cum ar fi Mail, Calendar și Safari, pentru a naviga pe web. Iar dacă vrei să creezi documente, foi de calcul sau prezentări, există aplicații puternice de productivitate încorporate, precum Pages, Numbers și Keynote.
Asistentul de migrare facilitează transferul datelor, inclusiv documente, poze, configurări și conturi de utilizator, de pe dispozitivul deținut anterior, Mac sau PC.